Ernest Miller Hemingway a fost un romancier, nuvelist, reporter de război, laureat a numeroase premii, printre care Premiul Nobel pentru Literatură în 1954, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani din întreaga lume. Născut în 1899, în Illinois, Hemingway oferă cititorilor o serie de opere extrem de valoroase, precum: “Adio, arme” (1929), “Fiesta”, (1926), “Pentru cine bat clopotele” (1940), „Dincolo de râu și între copaci” (1950). „Bătrânul și marea” este o nuvelă scrisă în 1952, ultima operă semnificativă a autorului, care prezintă povestea impresionantă și simbolică a unui bătrân pescar din Cuba. După ce aproape trei luni de zile acesta nu a avut succes la pescuit, se hotărăște să revină în larg. “Singur într-o barcă pescuia bătrânul pe Gulf-Stream și trecuseră optzeci și patru de zile fără să-i cadă vreun pește. În primele patruzeci de zile îi ținuse tovărășie un băiat. Dar când s-a împlinit sorocul acesta, pește tot n-au prins, părinții i-au spus băiatului, fără doar și poate, bătrânul e un salao, adică un om mai ocolit de noroc nici că se mai afla și, la porunca lor, băiatul a trecut pe altă barcă ce din prima săptămână a prins trei pești mari.” În cea de-a optzeci și cincea zi, bătrânul prinde un uriaș marlin, un pește-spadă, cu care se luptă timp îndelungat și pe care reușește să îl răpună, epuizându-se pe sine însuși. În drum spre mal însă, rechinii îi mănâncă peștele. Bătrânul nu renunță, se luptă cu aceștia, însă ajunge la mal doar cu scheletul marlinului. Cartea este încărcată de simboluri. Bătrânul vorbește cu propria conștiință, iar replicile sale sunt încărcate de semnificații. Pescarul devine așadar reprezentantul omului în luptă cu obstacolele vieții, singurătatea fiind copleșitoare pentru acesta. „Bătrânul și marea” este o parabolă a condiției umane, dar și a invincibilității sale, deoarece în ciuda eșecului, Santiago nu abandonează lupta, mai mult, în finalul cărții își face planuri de viitor. “Era prea frumos ca să dăinuie (…) Și ce te-a înfrânt? Nimic (…)Am ieșit prea în larg!” Dincolo de satisfacerea necesităților materiale, prinderea peștelui reprezintă o dorință a omului de a-și depăși condiția limitată, fapt ce conduce la izolarea acestuia, urmată de conștientizarea imposibilității acestui lucru. “Hemingway a fost unul dintre cei mai străluciți, mai îndrăzneți și mai riguroși stiliști din întreaga literatură universală, urmărind neclintit principalul scop al artei: acela de a surprinde însăși esența umanității, așa cum apare ea în spectacolul tragicomic al vieții. Iar cei care l-au cunoscut pot depune mărturie că era la fel de bun ca om pe cât a fost ca scriitor.” (William Faulkner)