Poetul, prozatorul si dramaturgul ales astazi este un scriitor propus de trei ori la Premiul Nobel pentru Literatura. Nu a fost sa fie ales, precum conationalii sai Yasunari Kazabata (1968, bun prieten cu Mishima) si Oe Kenzaburo (1994). Nu înseamna însa ca opera sa nu are toate liniile de forta ale unei mari literaturi: mesaj incitant, scriitura atragatoare si surprinzatoare, personaje puternice.

Pe numele adevarat Kitake Hiraoka, scriitorul nascut la Tokio în 1925, într-o familie de samurai, începe sa scrie de la 12 ani. Cum familia sa (în special tatal, adept al unei educatii stricte) avea un alt sistem de valori, între care literatura nu se bucura de o lumina favorabila, copilul Kitake trebuie sa-si ascunda identitatea pentru a putea publica, la 16 ani. Sub pseudonimul ales - Yukio Mishima – publica de-a lungul anilor, 33 piese de teatru si mai multe romane de succes: Tumultul valurilor (1954), Templul de aur (1956), Dupa banchet (1960), Soare si otel (1970). Începând cu 1968, scrie tetralogia Marea fertilitate, care cuprinde: Zapada de primavara (1968), Cai în galop (1969), Templul zorilor (1970) si Îngerul decazut (1970). Ramas fidel codului onoarei specific samurailor, se sinucide prin seppuku, în ziua în care a încheiat ultima fraza a tetralogiei amintite (25 noiembrie 1970).

Romanul Confesiunile unei masti a fost scris pe când Yukio Mishima nu avea decât 24 de ani, propulsându-l pe autor în rândul celor mai buni dintre scriitorii generatiei sale. Avem o scriitura auto-biografica rafinata, o capodopera a angoasei (dupa Marguerite Yourcenar), în care alter ego-ul autorului se afla în cautarea propriei identitati. Aflat de mai multe ori pe pragul dintre viata si moarte, copilul nascut la doi ani de la marele cutremur din Japonia (1 septembrie 1923) supravietuieste, cu pretul unei stari precare de sanatate. La orele de pregatire militara sau la cele de sport, se compara cu elevii din clasa pe care o frecventa, dându-si seama ca trupul sau plapând are alura efeminata. Este primul semnal de alarma în constiinta copilului, urmat de atractia bizara resimtita fata de baietii mai mari de vârsta sau mai bine claditi. Întâlnirea personajului cu tabloul Sfântul Sebastian, al lui Guido Reni (pictor italian, 1575 – 1642), în care torsul martirului crestin apare strapuns de sulite, este revelatoare. Tabloul, reprezentat de altfel pe coperta volumului, este considerat de sexologi ca opera de arta foarte apreciata de pervertiti (p. 36). Eroul reuseste totusi sa-si pastreze masca decentei, dar nici razboiul si nici chiar întâlnirea cu frumoasa Sonoko nu reusesc sa-i dovedeasca normalitatea. Cei doi ramân prieteni, se întâlnesc si dupa casatoria tinerei, barierele însa ramân.